hifen sn [At: DN³ / A și: hi~ / Pl: ~e / E: lat hyphen] (Lin) Reunire a două cuvinte în unul singur pentru a exprima o singură noțiune.

HIFEN s.n. (Lingv.) Reunire a două cuvinte în unul singur pentru a exprima o singură noțiune. [Acc. și hifen. / < fr., lat. hyphen].

HIFEN s. n. (lingv.) reunire a două cuvinte în unul singur pentru a exprima o singură noțiune. (< fr., lat. hyphen)

HIFEN (HIFEN) s. n. (< fr., lat. hyphen): reunire a două cuvinte în unul singur pentru a exprima o singură noțiune, ca de exemplu cuminte, neurochirurgie, oceanografie etc.

hifen (lat. hyphen „reunire ocazională a două cuvinte”), figură de compoziție lexicală, care constă din reunirea a două cuvinte în unul singur, pentru a se exprima o singură noțiune, cum ar fi: adverb sau prepoziție + substantiv (pronume) sau adjectiv: „înaintemergător”, „antevorbitor”, „antebelic”, „binefăcător”, „răuvoitor”: verb + substantiv: „zgârie-nori”, „frige-linte” etc. Ilustrează abilitatea stilistică la nivel lexical (P). Cf. lat.: „Ignari sumus, ante-malorum” ( → G., p. 63) • Toate locuțiunile, mai ales cele care s-au contopit, ilustrează h.: „devreme”, „peste tot”, „pe de rost”, „din nou”, etc. sau „fiindcă” < „fiind că”, „deci” < „de-aci” ș.a.