hiero- [At: DA ms / E: fr hiero-, ger hiero-, it iero-, lat hiero-, ngr ιερό, rs иеро-] Element prim de compunere însemnând: 1-2 (De) sfânt. 3 Cu caracter sacru.

HIERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sfînt”, „sacru”. [Pron. hi-e-, var. ier-. / < fr. hiéro-, cf. gr. hieros].

HIER(O)- elem. „sfânt, sacru”. (< fr. hiér/o/-, cf. gr. hieros)

IER- v. hiero-.

HIERO- (IERO-) „sfînt, sacru”. ◊ gr. hieros „sacru” > fr. hiéro-, germ. id., engl. id. > rom. hiero- și iero-. □ ~crație (v. -crație), s. f., tip de organizare și conducere a societății primitive și apoi feudale, în funcție de obiectivele spirituale ale unei religii dominante; ~dul (v. -dul), s. m. și f., sclav care se afla în serviciul unui templu grecesc; ~fanie (v. -fanie), s. f., relevarea unei entități sacre de ordin cultural în istoria spirituală a unei comunități etnice; ~fant (v. -fant), s. m., preot care prezida misterele de la Eleusis și care îi iniția pe neofiți; ~glifă (v. -glifă), s. f., 1. Semn din scrierea vechilor egipteni, cu o valoare figurativă sau ideografică. 2. s. f. pl., Urme proeminente, alungite sau ramificate, întîlnite pe stratele geologice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere comparativă a religiilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., caracter sau simbol sacru.

HIER-, v. HIERO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., sacralgie*.