hau i [At: BACOVIA, O. 48 / E: fo] Imită lătratul câinelui.

HAU interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă lătratul cîinelui sau urletul lupului.

HAU interj. (se folosește repetat pentru a reda lătratul câinelui sau urletul lupului). /Onomat.

háŭ-háŭ, interj. care arată lătratu prelungit. V. baŭ-baŭ, ham-ham.

hau/hau-hau interj.

hau interj. – Redă strigătele de chemare sau de bucurie, ca și lătratul. – Var. hău, hu. Creație expresivă, cf. aui. – Der. hăui (var. hăuli, hăuni, aoli), vb. (a țipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); hăucăi, vb. (a lătra), cf. rut. kaukati; haulă, s. f. (casă mare pustie), numită astfel datorită ecoului pereților săi; haot, s. n. (Munt., zgomot, larmă); hău, s. n. (abis, prăpastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 și Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibilă der. din ngr. χάος; DAR consideră etimonul necunoscut; Scriban pornește de la mag. hó „zăpadă”).

a face hau-hau expr. (iron. – d. șefi) a face scandal, a admonesta un subordonat.