hata sf [At: (a. 1782) DOC., ap. DA ms / E: tc hata] (Tcî) Pagubă.

hatá f., pl. ale (turc. [d. ar.] hata). Vechĭ. Pagubă, neajuns, stricăcĭune: să nu cadă casa și să facă vre-o hata (într’un act al luĭ Grigore Ghica, de la 1764, în arhiva statuluĭ, Bucureștĭ).

hata, hatale, s.f. (înv.) pagubă, belea, neajuns.

HATA, Sahachirō (1873-1938), bacteriolog și farmacolog japonez. Prof. univ. la Tōkyō. A introdus (1909, împreună cu P. Ehrlich) salvarsanul în tratamentul sifilisului.