HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

hac¹ sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 28/23 / Pl: (rar) ~uri / E: tc hak] 1 (Mol; îvp) Răsplată. 2 (Mol; îvp) Simbrie. 3 (Îvp; îe) A-i veni cuiva de (sau la) ~ A răsplăti pe cineva după merit. 4 (Îae) A sili pe cineva să se dea învins. 5 (Îae) A o scoate la cap cu cineva (mai puternic). 6 (Pex; îae) A omorî pe cineva. 7 (D. boală; îae) A birui. 8 (D. foame; îae) A potoli. 9 (Înv; îe) A da de (sau peste) hac A găsi un adversar mai puternic. 10 (Înv; îe) A fi (cuiva) ~ul A-l pune la respect. 11-12 (Înv) (Ani de) serviciu. 13 Cheltuieli ale gospodăriei.

hac² sn [At: NEGRUZZI, S. II, 227 / Pl: ~uri / E: pn hak „cârlig”] (Înv) Cui de fier pe talpa ghetelor sau la potcoave, pentru a nu aluneca iarna.

hac⁴ sn [At: BUGNARIU, N., ap. DA ms / Pl: ~uri / E: nct] 1 Asemănare. 2 Pereche.

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

HAC², hacuri, s. n. (Mold.) Cui de fier care se bate, iarna, pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. Se dau pe gheață iarna, cu hacuri la ciubote. NEGRUZZI, S. II 227.

HAC² ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălțămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak

hac n. pl. hacuri, Mold. cuiele dela picioarele cailor să nu lunece. [Pol. HAK (= nemț. HACKEN)].

2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.

hac² (salariu; cui) (înv., reg.) s. n., pl. hacuri

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hacuri

hac (salariu, cui) s. n., pl. hacuri

hac (hacuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).