GUȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.

gușter [At: H I 262 / V: guștere, guștire, guștir, gășter / Pl: ~i, ~e / E: srb gušter] 1 sm Specie de șopârlă veninoasă de culoare verde, galbenă sau neagră, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). 2 sm (Fig) Om perfid. 3 sn (Mpp) Boală a laringelui la copii (însoțită de apariția unor membrane false pe căile respiratorii), manifestată prin sufocare și tuse răgușită Si: crup² (1). 4 sn (Reg) Gâtlej. 5 sn (Reg) Esofag. 6 sn (Reg) Uvulă. 7 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

GUȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., scr. gušter.

GUȘTER, gușteri, s. m. 1. Specie de șopîrlă de culoare verde, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). Puii ei... erau balauri, șerpi, nevăstuici, ciuhurezi, șopîrle, năpîrci și gușteri. ISPIRESCU, L. 348. Toate lighioanele... ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. Termen de ocară pentru oameni. Auzi, gușterul de ciocoi! Cică e dreptul lui! DUMITRIU, B. F. 67. Aha, gușter bătrîn, va să zică tu îl trimiteai să fure? PAS, Z. I 200. 2. (Regional) Gîtlej; esofag. Pe urmă, după alt răstimp, a bolborosit din gușter. SADOVEANU, N. p. 89. ♦ Omușor. (Atestat în forma regională gîșter) Nu striga... are să-ți sară gîșterul. CAMILAR, N. II 299. 3. (Med. pop.) Crup. – Variantă: (regional) gîșter s. m.

GUȘTER s. n. (Mold.) Gîtlej. Că miiare cură din budzele a muiarea curvă carea pînă la o vreame îndulceaște gușterul său. DP, 16^r. Etimologie: bg., scr. gušter. Cf. g î r l a n, g î r t a n, g u ș ă.

gușter m. 1. șopârlă mare verde (Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej: măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor: căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf. broaște, scrofule)].

gúșter m. (vsl. gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg. gušter, sîrb. gušter, gušterica, rus. ĭaščerica, ngr. gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (lacérta viridis). Angină difterică (V. angină).

gășter sm vz gușter

gâșter sm vz gușter

*angínă f., pl. e (lat. angina). Med. Inflamațiunea gîtuluĭ. Angină difterică, o boală grea caracterizată pin unflarea amigdalelor, acoperirea lor cu o membrană albă, apoĭ gălbie, tuse, paliditate și amețeală. (Pop. bolfe și șopîrlaiță). Cînd se întinde la faringe e și maĭ gravă. (Se maĭ numește și crup și gușter). – Ob. anghină.

gușter² (reg.) (gâtlej; boală) s. n., pl. guștere

gușter¹ (animal) s. m., pl. gușteri

gușter² (gâtlej, boală) s. n., pl. guștere

gușter (gâtlej, boală la copii) s. n., pl. guștere

GUȘTER s. v. beregată, crup, esofag, gâtlej, luetă, omușor, uvulă.

gușter s. v. BEREGATĂ. CRUP. ESOFAG. GÎTLEJ. LUETĂ. OMUȘOR. UVULĂ.