GOSPODAR, gospodari, s. m., adj. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării sau a unor activități publice. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., sb. gospodar.

gospodar [At: NECULCE, ap. LET. II, 299 / V: ho~, (nob) bo~ / Pl: ~i / E: vsl господаръ] 1 sm (Înv) Domn. 2 sm (Înv) Prinț. 3 sm Persoană care posedă o gospodărie Si: (reg) gospodăraș. 4 sm Țăran cu stare. 5 sm (Înv) Mic proprietar. 6 sm (Îvr) Soțul în raport cu soția. 7-8 sm, a (Om) care dovedește pricepere în conducerea unei gospodării (personale sau de stat), instituții, organizații etc. 9 sm (Reg; lpl) Nuntași.

GOSPODAR, gospodari, s. m., adj. m. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. m. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării (personale, de stat etc.), a unei instituții, organizații etc. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., scr. gospodar.

GOSPODAR, gospodari, s. m. 1. Om (mai ales de la țară) care are o gospodărie; p. ext. țăran. Își făcu loc spre casă un gospodar îmbrăcat într-un mintean nou. CAMILAR, TEM. 125. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăligă. SADOVEANU, B. 111. Humuleștii... nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat vechi... cu gospodari tot unul și unul. CREANGĂ, A. 1. 2. Om care administrează cu pricepere și chibzuială propria sa gospodărie, o întreprindere străină sau treburile publice. Poporul muncitor alege pe noii gospodari ai orașelor, satelor și raioanelor, deputații sfaturilor populare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 1850. ◊ (Adjectival; cu pronunțare regională) Plug, grapă, teleagă, sanie, car... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. 3. (La țară) Bărbat, soț. Ne-am întîlnit cu gospodarul dumitale. SADOVEANU, P. S. 38.

GOSPODAR¹ ~i adj. Care conduce cu pricepere o gospodărie (personală sau publică). /<bulg., sb. gospodar

gospodár m. (rus. vsl. gospodarĭ, domn. V. gazdă). Titlu dat de Slavĭ domnilor (principilor) româneștĭ de odinioară. Azĭ om căsătorit și cu căsnicie frumoasă. Adj. m. Casnic, muncitor și ĭubitor de bogăție și ordine în casă. (În Munt. și f. gospodară = gospodină). – Și hospodar (Cov.).

gospodar adj. m., s. m., pl. gospodari

gospodar adj. m., s. m., pl. gospodari

gospodar s. m., adj. m., pl. gospodari

gospodar (gospodari), s. m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei și Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stăpîn. – 3. Stăpînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care știe să se chivernisească, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodarĭ „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fără circulație reală; gospodăreasă (var. gospodăriță), s. f. (stăpîna casei); gospodină, s. f. (femei care se ocupă de treburile casei, casnică), cf. sl. gospodynja; gospodăresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodărește, adv. (serios, cum se cuvine); gospodăros, adj. (priceput); gospodări, vb. (a conduce o casă, a administra; a căsători, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodărie, s. f. (menaj, activitate casnică; bunurile, averea unei case; pereche căsătorită, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar.