făuritor, ~oare smf, a [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 139 / P: fă-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: făuri + -tor] 1-2 (Persoană) care creează (1). 3-4 (Persoană) care construiește (1).

făuritór, -oare s.m., s.f. 1 Persoană care creează, înfăptuiește ceva; creator, înfăptuitor, realizator. Făuritor al unui nou procedeu de irigare a pămîntului. 2 Persoană care întemeiază, înființează, constituie ceva; fondator, întemeietor. Făuritor de școală. • sil. fă-u-. pl. -ori, -oare. / făuri + -tor.

FĂURITOR, -OARE, făuritori, -oare, s. m. și f. Persoană, colectiv, organizație etc. care făurește, creează, înfăptuiește, construiește, face (ceva). Făuritorul istoriei este poporul. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 35. Sprijinindu-se pe acest instrument simplu și atît de complex totodată – cuvîntul -... Caragiale a creat personaje care au supraviețuit făuritorului lor și vor viețui de-a pururi. L. ROM. 1953, nr. 1, 53. Cîntă poete! Cîntă-i Pe făuritorii acestei Noi Și mărețe Istorii. FRUNZĂ, S. 60. – Pronunțat: fă-u-.

FĂURITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană sau colectiv care făurește ceva; creator. ~ de bunuri materiale. /a făuri + suf. ~tor

făuritor (desp. fă-u-) s. m., pl. făuritori

făuritor (fă-u-) s. m., pl. făuritori

făuritor s. m. (sil. fă-u-), pl. făuritori

FĂURITOR s. 1. v. creator. 2. v. întemeietor.

FĂURITOR s. 1. creator, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator, (înv.) săvîrșitor, scornitor, (fig.) făurar. (~ al unui nou procedeu pentru...) 2. creator, fondator, întemeietor, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)