FRIZON², -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din regiunea Frise (nord-vestul Europei). ◊ (s. n.) dialect germanic vorbit de frizoni. (< fr. frisonne)

FRIZONĂ s. f. (cf. fr. frisone): limbă germanică, vorbită în primul secol e. n. de o populație așezată între Rin și Ems, stăpânită pe rând de romani, saxoni și franci. Astăzi este vorbită de vreo patru sute de mii de oameni, urmași ai frizonilor, stabiliți în Olanda, nord-vestul Germaniei și o parte din Danemarca. A avut o evoluție aparte încă din secolul al V-lea, dezvoltând multe dialecte. Primele atestări de limbă f. datează din secolele XI – XII. Și în epoca actuală are trei grupuri de dialecte: de apus, de răsărit și de nord. Dialectele din nord, folosite în insulele de pe lângă coastă se aseamănă cu engleza. Din secolul al XIV-lea, f. scrisă a fost înlocuită de olandeză, care a rămas până astăzi limba oficială.