FLEȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în Evul Mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche.

fleșă sf [At: DEX / Pl: ~șe / E: fr flèche] 1 Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în Evul Mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2 Partea din spate a afetului unui tun. 3 Procedeu ofensiv la scrimă, constând în deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. 4 (Îs) Atac în ~ Atac rapid, ca săgeata.

FLEȘĂ, fleșe, s. f. 1. Acoperiș foarte înalt, în formă de piramidă sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la construcțiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică și rapidă a corpului înainte. – Din fr. flèche.

FLEȘĂ s.f. 1. Acoperiș foarte înalt în formă de săgeată, folosit la turnurile monumentale. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constînd din deplasarea energică a corpului spre înainte. ◊ Atac în fleșă = atac repede, ca săgeata. [< fr. flèche].

FLEȘĂ s. f. 1. element de acoperiș foarte înalt, în formă de săgeată, la turnurile monumentale. 2. partea din spate a afetului unui tun. 3. procedeu ofensiv la scrimă prin deplasarea energică a corpului spre înainte. (< fr. fléche)

FLEȘĂ ~e f. (în arhitectura medievală) Acoperiș îngust și înalt, în formă de con sau de piramidă, folosit la clădirile monumentale (biserici, palate etc.). /<fr. fleche

fleșă s. f., art. fleșa, g.-d. art. fleșei; pl. fleșe

fleșă s. f., art. fleșa, g.-d. art. fleșei; pl. fleșe

fleșă s. f., art. fleșa, g.-d. art. fleșei; pl. fleșe