flanșă sf [At: lOANOVICI, TEHN. / Pl: ~șe / E: ger Flansche] 1 Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă. 2 Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă în prelungire sau de ramificație a unor piese, conducte etc.

FLANȘĂ, flanșe, s. f. Piesă plată care servește la îmbinarea de prelungire sau de ramificație a diferite piese, conducte etc. Îmbinarea țevilor se poate face prin sudură, prin manșoane și prin flanșe.

FLANȘĂ s.f. Piesă de legătură, folosită, de obicei în perechi, la îmbinarea a diferite piese, conducte etc. [< germ. Flansch].

FLANȘĂ s. f. 1. element de asamblare în formă de placă, folosit în perechi, la îmbinarea a diferite piese, conducte etc. 2. bordură la capătul unei piese, organ de legătură, prin șuruburi, cu altă piesă. (< germ. Flansche)

FLANȘĂ ~e f. Piesă plată care servește la îmbinarea etanșă a altor piese. /<germ. Flansche

flanșă s. f., art. flanșa, g.-d. art. flanșei; pl. flanșe

flanșă s. f., art. flanșa, g.-d. art. flanșei; pl. flanșe

flanșă s. f., art. flanșa, g.-d. art. flanșei; pl. flanșe

flanșă, pl. flanșe

FLANȘĂ s. v. bridă.

FLANȘĂ s. (TEHN.) bridă. (~ pentru solidarizarea unor piese.)