FANFARONADĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități închipuite; lăudăroșenie. – Din fr. fanfaronnade.

fanfaronadă sf [At: ALEXANDRESCU, M. 5 / V: famf~ / Pl: ~de / E: fr fanfaronnade] Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități închipuite.

FANFARONADĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități imaginare; lăudăroșenie. – Din fr. fanfaronnade.

FANFARONADĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă, umflată, pentru calități imaginare. Fanfaronadele lui stîrneau rîsul. ▭ Află că nu mai am nici răbdare, nici bani ca să-ți plătesc fanfaronadele. VLAHUȚĂ, O. A. 363.

FANFARONADĂ s.f. Vorbă sau acțiune de fanfaron; lăudăroșenie. [Var. famfaronadă s.f. / < fr. fanfaronnade].

FANFARONADĂ s. f. discurs, comportament de fanfaron; lăudăroșenie; gasconadă. (< fr. fanfaronnade)

FANFARONADĂ ~e f. Comportament de fanfaron; laudă de sine exagerată; lăudăroșenie. /<fr. fanfaronnade

fanfaronadă f. palavre.

*fanfaronádă f., pl. e (fr. fanfaronnade, d. sp. fanfarronada, de unde și it. fanfaronata). Lăudăroșenie, îngînfare, fală: a cheltui de fanfaronadă, nu de nevoĭe.

famfaronadă sf vz fanfaronadă

FAMFARONADĂ s.f. v. fanfaronadă.

fanfaronadă s. f., g.-d. art. fanfaronadei; pl. fanfaronade

fanfaronadă s. f., g.-d. art. fanfaronadei; pl. fanfaronade

fanfaronadă s. f., g.-d. art. fanfaronadei; pl. fanfaronade

FANFARONADĂ s. lăudăroșenie.

FANFARONADĂ s. lăudăroșenie, (rar) lăudăroșie, (franțuzism) rodomontadă. (Radu e de-o ~ insuportabilă.)