EXPOZIȚIUNE (< fr. exposition < lat. expositio, expunere, povestire) Partea de la început a unei opere literare, epice sau dramatice, ce cuprinde relatări cu privire la locul, timpul și împrejurările în care are loc acțiunea. În operele narative, expozițiunea este primul moment al subiectului, aceea care pregătește dezvoltarea acțiunii. Ex. „În anul 1888, o secetă îndelungată, vreme de două luni, a uscat lanurile moșiei Buciumeni a boierului Alexandru Filoti și a sărăcit toate ogoarele țăranilor din cele nouă sate ale moșiei.” (M. SADOVEANU, Venea o moară pe Siret) În poeme și epopei, ea urmează după invocație (v.) și cuprinde enunțarea pe scurt a subiectului și a motivelor ce vor fi dezvoltate pe larg, de-a lungul întregului poem. Ex. Cîntă-ne, muză, pe multiscusitul bărbat Odiseus, Care amar rătăci, dup-a sfintei cetăți prăbușire Multe cetăți cunoscu și sufletul multor popoare: Inima-i fu bîntuită de mari suferințe pe mare Vrînd ca să scape... și el și tovarășii săi împreună. Însă oricît a dorit-o, el n-a fost în stare să-i scape. Niște copii! au pierit de-ale lor fărădelegi și păcate, Căci au mîncat din cireada de boi a lui Helios însuși, Soarele atunci le luă, vai! ziua de-ntoarcere acasă. (HOMER, Odiseea, traducere de George Murnu)