ENZIMĂ, enzime, s. f. Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care catalizează procesele de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, producând și păstrând energie; ferment. – Din fr. enzyme.

enzimă sf [At: ENC. ROM. / S și: (înv) ~zym~ / Pl: ~me / E: fr enzyme] Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care dirijează procesele de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, producând și păstrând energie Si: diastază, ferment.

ENZIMĂ, enzime, s. f. Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care dirijează procesele de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, producând și păstrând energie; ferment. – Din fr. enzyme.

ENZIMĂ, enzime, s. f. Substanță produsă de anumite celule vii, care are acțiune catalitică în multe reacții din chimia organică. V. lipază, zimază.

ENZIMĂ s.f. Substanță produsă de anumite celule vii care accelerează mersul reacțiilor chimice în celulă; ferment; diastază (1). [< fr. enzyme].

ENZIMĂ s. f. compus organic produs de anumite celule vii, care accelerează mersul reacțiilor chimice din celulă; ferment; diastază (1). (< fr. enzyme)

ENZIMĂ ~e f. Substanță organică care înlesnește procesele metabolice din organismul plantelor și animalelor; ferment; diastază. /<fr. enzyme, germ. Enzyme

enzimă s. f., g.-d. art. enzimei; pl. enzime

enzimă s. f., g.-d. art. enzimei; pl. enzime

enzimă s. f., g.-d. art. enzimei; pl. enzime

ENZIMĂ s. (BIOL.) biocatalizator, diastază, ferment, catalizator organic.

ENZIMĂ s. (BIOL.) diastază, ferment.