eclisă¹ sf [At: NICA, L. VAM. / Pl: ~se / E: fr éclisse] 1 Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2 (Lpl) Pereți laterali ai unui instrument cu coarde.

ECLISĂ, eclise, s. f. 1. (Tehn.) Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se înnădesc două piese în prelungire. 2. (Muz.; la pl.) Pereții laterali care susțin cele două fețe ale unui instrument de coarde.

ECLISĂ s.f. 1. Placă de lemn sau de metal care servește la înnădirea a două piese (mai ales a șinelor de cale ferată). 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. [< fr. éclisse].

ECLISĂ s. f. 1. placă de lemn, de metal etc. care servește la înnădirea a două piese alăturate prin șuruburi, nituri sau sudură. 2. partea laterală a unui instrument cu coarde, care leagă de jur-împrejur cele două fețe. (< fr. éclisse)

ECLISĂ ~e f. Piesă de lemn sau de metal care servește la înnodarea a două piese alăturate. /<fr. éclisse

*eclísă f., pl. e (fr. éclisse). Placă de fer care unește o șină de cale ferată cu alta.

eclisă (desp. e-cli-) s. f., g.-d. art. eclisei; pl. eclise corectat(ă)

eclisă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclisei; pl. eclise

eclisă s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. eclisei; pl. eclise

eclisă, parte a instrumentelor cu coarde, care face legătura între fața superioară și cea inferioară. V. violină.