dârlăi, dârlăiesc, (dârlâi), vb. intranz. – (reg.; înv.) A cânta, a hori, a zice o hoare: „Și toată vremea, lucrând, cânta și dârlăia din gură” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). – Var. a lui dârlâi (formă onomatopeică) (MDA).

dârlăi, dârlăiesc, (dârlâi), vb. intranz. – A cânta, a hori, a zice o hoare. – Cf. dârlă.