dorit¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 101 / E: dori] 1-7 Dorire (1-7). 8-9 (Îljv) De ~ Potrivit. 10 (Îe) A lăsa de ~ A avea lipsuri sau defecte.

dorit², ~ă a [At: PSALT. 225/22 / Pl: ~iți, ~e / E: dori] 1 Care este obiectul dorinței (1). 2 Care este așteptat cu nerăbdare. 3 Care este obiectul atracției erotice. 4 (Mol; complinit prin pp „de”) Dornic.

DORIT, -Ă, doriți, -te, adj. 1. Pe care îl dorește cineva; rîvnit. Atunci să-nceapă dorita sarabandă, Cu cîntece și dansuri. CAMIL PETRESCU, T. III 369. Îi așteaptă gondola cea dorită, Pe-ntinsele lagune să-i legene-amoros. MACEDONSKI, O. I 373. În sfîrșit, eram să văd locuri dorite. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Așteptat cu nerăbdare. Mi se părea că privirea ochilor ei negri și toată purtarea ei față cu mine ascundeau, destul de străveziu, răspunsul mult dorit. GALACTION, O. I 106. O, cît am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Iubit, drag. 2. (Mold.; cu sens activ, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dorește; dornic, doritor. Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga!!! CREANGĂ, P. 43. [Bătrînii] n-aveau copii, și, doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul. CREANGĂ, P. 73.

dorit a. plin de dor(ință): băieți doriți de învățătură CR.

dorít, -ă adj. Plin de dor, de dorință: eram dorit de tine (îmĭ era dor de tine), dorit de carte (doritor de carte). Cerut de dorința altuĭa: eram dorit de tine (= îțĭ era dor de mine), acest articul e dorit de public. A lăsa de dorit, a nu fi perfect: siguranța publică lasă de dorit.

DORIT adj. ahtiat, avid, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, (fig.) înfometat, însetat, lacom, setos. (~ de senzații tari.)

DORIT adj. ahtiat, avid, dornic, jinduit, jinduitor, rîvnitor, (fig.) înfometat, însetat, lacom, setos. (~ de senzații tari.)

Dorit ≠ nedorit

CAETERA DESIDERANTUR (DESUNT) (lat.) celelalte sunt de dorit (lipsesc) – Mențiune pe o lucrare considerată incompletă.

Persona grata (sau: non grata) (lat. „Persoană dorită”, sau „nedorită”) – Expresie prin care se arată că reprezentantul diplomatic al unei țări străine este acceptat pentru acreditarea lui, sau dimpotrivă, este indezirabil. Din limbajul diplomatic formula a trecut și în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană binevenită, simpatizată sau una nedorită.