defecare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~cări / E: defeca] 1 Limpezire a unui lichid prin depunerea solidelor care se află în suspensie Si: defecat¹ (1), defecație (1). 2 (Chm) Operație de purificare a unor soluții prin precipitarea albuminelor Si: defecat¹ (2) defecație (2), dezalbuminare. 3 Purificare a zemurilor din industria zahărului prin tratare cu lapte de var Si: defecat¹ (3), defecație (3). 4-5 (Teh) (Procedeu de) extragere a zahărului din sfeclă Si: defecat (4-5), defecație (4-5). 6 Eliminare a materiilor fecale din intestin, pe cale naturală Si: defecat¹ (6), defecație (6).

DEFECARE s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei.

DEFECARE s.f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei; defecație. [< defeca].

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

DEFECARE s. (FIZIOL.) defecație, ieșire, purgație, (pop.) căcare, cufureală, (înv.) purgare, (eufemistic) scaun.

DEFECARE s. (FIZIOL.) (pop.) căcare, cufureală.