debit² sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr débit, lat debitum] 1 Datorie pe care o are o persoană creditată. 2 Cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva. 3 Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, reducerile de pasiv. 4 Sumă înscrisă în debit² (2).

DEBIT², debite, s. n. (În opoziție cu credit) Evidență ținută de contabilitatea unei instituții cu privire la bunurile ei și la anumite sume datorate după specificul conturilor; coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru în care se înscrie această evidență.

DEBIT¹ s.n. Sumă sau lucru împrumutat, de împrumut. ♦ Cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidența contabilă a acestui cont. [Pl. -te, -turi. / < it. debito, fr. débit, cf. lat. debitum].

DEBIT² s. n. 1. datorie pe care o are cel creditat. 2. cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidența contabilă a acestui cont. (< it. debito, lat. debitum, fr. débit)

DEBIT¹ ~e n. cont. 1) Sumă pe care cineva o datorează unei persoane (mai ales juridice) creditoare. 2) Rubrică din partea stângă a unui registru contabil, unde se înscriu veniturile și reducerile de pasiv (cheltuielile). 3) Suma înscrisă în această rubrică. /<fr. débit

debit n. 1. vânzare ușoară și continuă: stofe de debit; 2. prăvălie unde se vinde cu mărunțișul: debit de spirtoase; 3. dreptul de a vinde unele mărfuri: debit de tutun; 4. partea contului cu sumele plătite și articolele predate; 5. Jur. sumă datorită: a plăti debitul în totalitate. ║ a. Jur. datorit: daunele-interese ce sunt debite creditorului.

debit s. n., pl. debite

debit s. n., pl. debite

debit (de tutun, al unui fluid, al vorbirii, în contabilitate etc.) s. n., pl. debite

debit, pl. debite

debit, -te.

debit (-turi), s. n. – 1. Desfacere, vînzare. – 2. Consum. – 3. Debit. – 4. Cheltuială. Fr. débit. – Der. (din fr.) debita, vb. (a vinde, a desface; a încărca; a recita, a rosti ceva); debitant, adj. (persoană care vinde într-un debit); debitor, s. m. (datornic).

DÉBIT² (< it., lat. debitum „datorie”) s. n. 1. Datoria celui creditat. 2. Coloană (în partea stângă) a fiecărui cont, în care, în cazul conturilor active, se înscriu sporurile (creșterile) de activ, iar în cazul conturilor de pasiv reducerile (scăderile) de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. 3. Sumă de bani care determină creșterea conturilor de cheltuieli și diminuarea activelor (orice cont de cheltuieli are balanța în debit și orice cont activ, capital sau venit are balanța în creditare). ♦ Primă săptămânală, stabilită de agentul de asigurări, care urmează să fie primită de asigurat pentru o asigurare pe viață. ♦ Parte a prețului de vânzare a unei valori (acțiuni, bonuri etc.) sau mărfuri acoperită de un credit acordat de un broker.