ceteră sf [At: PSALT. HUR. 109/34 / V: ~tără, ceat~, ceatără, ceatere, ceatără / Pl: ~ri și -re, ceateri, ceatiri / E: ml cithera] 1 (Înv) Instrument muzical cu coarde, greu de identificat, putând fi vorba chiar de chitară sau de harpă. 2 (Trs) Vioară. 3 Instrument cu tablă de armonic triunghiulară sau ovală, fundul lat, gâtul lung, cu un număr de coarde variind de la 3 la 12 perechi, folosit în Evul Mediu, dar mai ales în sec. XVI și XVII.

CETERĂ, ceteri, s. f. (Transilv., Mold.) Vioară. Lacrimile îi curgeau pe ceteră, cîntînd. CAMILAR, T. 152. Cîntecele tremurate începură din toate trei ceterile deodată. AGÎRBICEANU, S. P. 65. Lăutarii aduși în grabă își struneau ceterile, în vreme ce sufletul mulțimii prinse a fremăta. DAN, U. 335. Decît c-o ceteră rea, Mai bine cu gura mea. Cetera-i cu patru strune Și mai rele și mai bune... Gura mea toate le spune; Cetera mai și greșește... Gura mea le potrivește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 357.

CETERĂ, ceteri, s. f. (Reg.) Vioară. – Lat. cithera (= cithara).

CETERĂ ~e f. reg. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, pe care sunt întinse patru coarde, ce vibrează când sunt atinse cu arcușul (sau sunt ciupite); scripcă; vioară. /<lat. cithera

CETERĂ s.f. (Mold., Trans. SV) Instrument cu coarde; harfă; vioară. A: În ceateri și cu glasurile cîntărilor. .DOSOFTEI, PS; cf. DOSOFTEI, VS. C: Ochii vază cetera. OG, 390. Etimologie: lat. cithera.

cèteră f. Tr. instrument de muzică cu coarde (numit după localități diplă, lăută, vioară): decât cu o ceteră mai bine cu gura mea POP. [Lat. vulg. CITERA = clasic CITHARA].

céteră f., pl. e și ĭ (lat. cithera = cithara, d. vgr. kithára; it. cétera și cetra. V. chitară, citeră). Vechĭ. Azĭ. Trans. vest. Vioară, lăută, diblă. – Și cétără, pl. ere, erĭ (Ps. Ș.).

cetără sf vz ceteră

ceteră (reg.) s. f., g.-d. art. ceterii; pl. ceteri

ceteră (reg.) s. f., g.-d. art. ceterii; pl. ceteri

ceteră s. f., g.-d. art. ceterii; pl. ceteri

CETERĂ s. v. scripcă, vioară, violină.

ceteră s. v. SCRIPCÂ. VIOARĂ. VIOLINĂ.

ceteră (-re), – 1. (Înv.) Citolă. – 2. (Trans.) Vioară. – Var. ceateră, ce(a)tără. Lat. cithera (Pușcariu 250; Candrea-Dens., 323; REW 1953; DAR); cf. it. cet(e)ra. Este dublet. de la chitară (var. ghitară), s. f., din ngr. ϰιυάρα, sau din it. chitarra (mr. chithară), și de la țițeră, s. f. (Trans., vioară), din mag. citera (Cihac, II, 488). – Der. cetera, vb. (Trans., a cînta la ceteră sau vioară; Mold., a molesta a importuna, a deranja), cf. Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 303; ceteraș, s. m. (Trans., violonist, muzicant), din mag. citerás; chitarist, var. ghitarist, s. m. (persoană care cîntă la chitară).

ceteră v. violină.

ceteră, ceteri, s.f. Vioară: „Din lemnuș, / Numa arcuș. / Din lemn verde, / Ceterele” (Papahagi, 1925: 259). – Lat. pop. cithera (= cithara) „chitară, liră” (Șăineanu, Pușcariu, MDA).

ceteră, ceteri, s.f. – Vioară: „Din lemnuș, / Numa arcuș. / Din lemn verde / Ceterele” (Papahagi, 1925: 259). – Lat. pop. cithera (= cithara) „chitară, liră” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DLRM, MDA) < gr. kithára (Scriban).

ceteră, ceteri, s.f. – Vioară. – Lat. cithera.