La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans enfants! (fr. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii!”) – comparațiile sînt ale lui Victor Hugo și le găsim în poezia Lorsque l’enfant paraît (Cînd copilul vine pe lume) din volumul Les feuilles d’automne (Frunze de toamnă). Se citează ca un îndemn, spre a nu lăsa familia fără urmași. LIT.

La folle du logis (fr. „Nebuna casei”) – metaforă pe care filozoful francez Nicolas de Malebranche, în lucrarea sa Recherche de la vérité (Căutarea adevărului) o folosește pentru imaginație. Ea își îngăduie abateri de la realitate, plăsmuiri fantastice, extravaganțe stranii. Deci: o nebună ! Imaginația trăiește totuși în mijlocul nostru. Deci: o nebună a casei! Malebranche i-a dat porecla. Scriitori ca Swift, Edgar Allan Poe, Jules Verne, Hoffmann, Wells etc. i-au transformat-o în renume! LIT.

My house is my castle (engl. „Casa mea e castelul meu”) – Expresia e atribuită magistratului englez Edward Coke care a fost procuror general al Angliei la începutul secolului XVII și a condus cele mai faimoase procese din acea vreme. Căzut în dizerația regelui Iacob I, a fost întemnițat în Turnul Londrei, unde a scris Institutions (comentarii asupra legilor britanice), lucrare în care figurează și citatul de mai sus. La început, a servit ca maximă de drept: casa mea e proprietatea mea. Cu timpul s-a transformat într-o expresie uzuală, căpătînd și alt sens: casa mea pare în ochii mei un castel! E sensul sub care aceste cuvinte mai rezistă și astăzi în diferite scrieri! ȘT.

Piatra din casă – comparație populară pentru fata care rămîne nemăritată și-i socotită ca o piatră greu de urnit din casa părinților. Vasile Alecsandri și-a intitulat o comedie Piatra din casă. FOL.

Pro domo sau, mai complet: Pro domo sua ( lat. Pentru casa sa„). – Înseamnă a pleda pentru propria ta cauză, pentru apărarea ta, a numelui tău, a intereselor tale. Expresia ne-a rămas de la pledoaria cu acest titlu, pe care marele orator roman Cicero a rostit-o la Roma, după întoarcerea sa din exil, spre a-și revendica pămîntul și casa care îi fuseseră confiscate de către patricianul Clodius. ”Orice creator are tendința de a pleda «pro domo», adică de a considera că arta căreia i s-a dedicat este cea mai importantă și de primă necesitate în viața omului„ (Nina Cassian, ”Scînteia", nr. 6952). LIT.