CAPELĂ³, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.

capelă² sf [At: ODOBESCU I, 472 / Pl: ~le / E: it capella, ger Kapell] 1 Grup de coriști (care cântă într-o capelă¹ (1). 2 Orchestră de proporții reduse. 3 (Pan) Fanfară (militară).

CAPELĂ³, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPELĂ³, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).

CAPELĂ² s.f. (Rar) Trupă de cîntăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].

CAPELĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)

CAPELĂ¹ ~e f. 1) Ansamblu coral care întrunește un număr mare de coriști. 2) Orchestră de proporții reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle

capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame).

2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într’un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capelă s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

capelă (șapcă, biserică, formație muzicală) s. f., g.-d. art. capelei; pl. capele

CAPELĂ s. v. fanfară, muzică.

capelă s. v. FANFARĂ. MUZICĂ.

capelă, formație muzicală (vocală sau instrumentală) aparținând unei capele (mici biserici) de la curtea unor suverani, unor seniori sau a unor particulari iubitori de muzică. Activitatea unei astfel de formații era încredințată unor personalități muzicale de renume, angajate pe viață sau pe un timp limitat, cărora li se impuneau anumite obligații artistice (compunerea și interpretarea unei opere special comandate) și organizatorice (recrutarea și îndrumarea interpreților). Rămas în uz, termenul de c. se referă la formații constituite, cu caracter permanent, de dimensiuni mari [c. corale; c. militare – fanfare (6)] sau mai mici (orch. de muzică de cameră au, uneori, denumirea de c.). V. a cappella.