15 definiții pentru breton (adj.)
din care- explicative (9)
- morfologice (5)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BRETON2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
breton3 [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: fr breton] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne din Franța. 3-4 smf, a (Om) originar din Bretagne. 5 smp Populație care locuiește în Bretagne. 6 a Care aparține bretonilor3 (1). 7 a Care aparține bretonilor3 (5). 8 a Privitor la bretoni3 (1). 9 a Privitor la bretoni3 (5). 10 a Care este specific peninsulei Bretagne. 11 a Care este specific bretonilor3 (5). 12 a Care provine din peninsula Bretagne.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
breton1 s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat în linie dreaptă. Emilia, cu coada pe spate și cu breton galben pe frunte (IBR.). • pl. -oane. /<fr. [à la] bretonne.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
breton2, -ă adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a provinciei Bretagne din Franța sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație care s-a format în provincia Bretagne, descendentă a vechilor celți, emigrați din Britania; locuitorii provinciei Bretagne. 2 adj. Care aparține provinciei Bretagne sau bretonilor, care se referă la Bretagne sau la bretoni; care este originar din Bretagne. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. • pl. -i, -e. /<fr. breton.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
BRETON2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BRETON2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
BRETON2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Bretaniei (Franța) sau populației ei; din Bretania. /<fr. breton
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BRETONĂ1 f. mai ales art. Limba bretonilor. /<fr. breton
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
breton1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretoni; adj. f., s. f. bretonă, pl. bretone
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
breton1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretoni; adj. f., s. f. bretonă, pl. bretone
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
breton (persoană) s. m., adj. m., pl. bretoni; f. sg. bretonă, g.-d. art. bretonei; pl. bretone
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
bretonă (limbă) s. f., g.-d. art. bretonei
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
bretonă (limbă) s. f., g.-d. art. bretonei
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
BRETONĂ s. f. (< fr. breton): limbă celtică din grupul britonic, vorbită de urmașii celților, instalați în secolele V-VII, sub presiunea anglo-saxonilor, în regiunea franceză Bretagne (cunoscută de cei vechi cu numele celtic latinizat Armorica „cea care dă spre mare” – de aici și numele limbii de bretonă armoricană). Din cei aproximativ un milion și jumătate de vorbitori, marea majoritate sunt bilingvi, vorbind și franceza. Până în secolul al X-lea, folosirea limbii bretone era predominantă, moment după care începe să fie înlocuită treptat de franceză până la generalizarea în secolul al XIII-lea. Istoria limbii b. cuprinde trei perioade: vechea bretonă, până în secolul al XII-lea; bretona medie, până în secolul al XVI-lea; bretona modernă, care a început cu reforma ortografică, aplicată în secolul al XVII-lea. Primele atestări de limbă b. datează din secolul al XV-lea (fragmente de romane și poeme). Dependența permanentă a bretonei de civilizația franceză a făcut ca această limbă să-și îngusteze sfera de folosire și să nu se dezvolte o cultură bretonă. B. se predă azi în unele licee și în universitatea din Rennes.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
breton, bretonăadjectiv
etimologie:
- breton DEX '09 DEX '98 MDN '00