arestare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aresta] 1 Privare de libertate a unei persoane condamnate sau învinuite Si: (îvr) arestăluire, (înv) arestuire, arestat¹ (înv) întemnițare, (pop) popreală. 2 (Îs) Mandat de ~ Act oficial emis pentru arestarea unui (presupus) inculpat.

*ARESTARE sf. 1 Faptul de a aresta ¶ 2 ⚖️ Mandat de ~, ordinul scris ce se dă de procuror unui funcționar al poliției pentru a aresta pe cineva.

ARESTARE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta. ◊ Mandat de arestare = ordin scris, emis de o autoritate judiciară, prin care se dispune arestarea cuiva.

ARESTARE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta.

ARESTARE s.f. Acțiunea de a aresta. [< aresta].

arestare f. fapta de a aresta și starea persoanei arestate.

*arestáre f. Acțiunea de a aresta.

*ARESTAȚIE sf. = ARESTARE [fr.].

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări

ARESTARE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ a unui suspect.) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

ARESTARE s. (JUR.) 1. arest, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (După ~ lui...) 2. capturare, prindere, prins, (înv.) prinsoare, prinsură, prinzare. (~ unui hoț dispărut.) 3. ridicare. (~ lui de la domiciliu.)

Arestare ≠ eliberare