aginéz v. intr. (cp. cu ung. ágyalni, ágyazni, a face patu). Olt. Încetez, staŭ: vîntu a aginat.

agina În Dicționarul lui Scriban găsim a agina (Olt.) „a înceta, a sta”, cu exemplul vîntul a aginat, iar pentru origine se compară magh. ágyalni, ágyazni „a face patul”, apropiere vizibil forțată (Tamás nu inserează cuvîntul). Udrescu îl are cu două înțelesuri: „a se da cu binișorul pe lîngă cineva, a se linguși, a acira” și „a întîrzia dimineața în pat, a lenevi, a atîrna”. Cele două înțelesuri nu sînt tranșant despărțite, de vreme ce a acira înseamnă „a întîrzia” (DA). În orice caz, cuvîntul aduce prea bine aminte de acina ca să-l pot trece cu vederea. Pe acesta din urmă, consemnat de mine la Reviga (Ialomița) acum aproape 60 de ani (vezi BPh., V, p. 158), l-am pus în legătură cu acera, acira. Acina se spunea despre lună cînd răsărea după apusul soarelui și eu l-am interpretat ca „a aștepta”. Poate că ar fi fost mai aproape „a întîrzia”. Vezi acira „a stărui” din Rîmnicu-Vîlcea (Lex. reg. I, p. 74); Udrescu îl folosește foarte des în definiții (am numărat 14 exemple), ceea ce arată că verbul îi este foarte familiar (de altfel e inserat și în DLRM). În orice caz, agina din Argeș pare a fi același cuvînt cu acina din Ialomița. Lucrul este cu atît mai interesant cu cît astăzi numai cu greu mai poate fi reperat la Reviga (vezi Rom. lit. din 9.VIII.1973, p. 12).