19 definiții pentru adjunct (adj.)
din care- explicative (13)
- morfologice (4)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.- Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.
adjunct, ~ă [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 234/ V: adiunct / Pl: ~cți, ~e/ E: ger Adjunkt, lat adjuntus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, întreprinderi sau a unui serviciu din interiorul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. 3 smf Ajutor. 4 smf Locțiitor.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (De obicei pe lîngă nume care arată o funcție publică) Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. Director adjunct. ◊ Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. – Germ. Adjunkt (lat. lit. adjunctus).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / < lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ADJUNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. (< germ. Adjunkt, lat. adiunctus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ADJUNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /<lat. adjunctus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
adjunct a. ajutor (într’o funcțiune); director adjunct.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adiunct a, sm vz adjunct
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*ADIUNCT sm. Ajutor (al unui profesor, magistrat, etc.) [germ. < lat.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ADIUNCT, -Ă adj. v. adjunct.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (desp. -junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj. (și: director adjunct)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (-junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; f. sg. adjunctă (sil. -junc-), pl. adjuncte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
adjunct
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
adjunct (adjunctă), adj. – Care face parte din conducerea unei instituții, avînd funcția imediat subordonată titularului. < Lat. adiunctum (sec. XIX). În Bucov. s-a pronunțat o vreme adiunct, sub influența pronunțării germ.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ADJUNCT Termen impus de gramatica structuralistă* și preluat de teoriile poststructuraliste desemnând orice constituent suprimabil din componența unei sintagme* sau a unui grup* sintactic: sin. modificator; determinant facultativ. • în GV (= grup verbal) și GAj (= grup adjectival), adjunctul se opune argumentelor* (sau complementelor*), determinanții ceruți de sintaxa și semantica internă a centrului* (sau capului*) de grup, cărora centrul le impune restricții de formă: de caz și de prepoziție și rolul* tematic. Vezi, de ex., în grupul verbal: A găsit soluția astăzi, pe neașteptate, distincția dintre adjuncții astăzi și pe neașteptate, determinanți suprimabili, în absența cărora enunțul rămâne reperat, și argumentul (sau complementul) soluția, cerut obligatoriu de verb și căruia verbul îi impune acuzativul* și rolul de pacient* (vezi și CIRCUMSTANȚIAL). în GN (= grup nominal), adjunctul corespunde adjectivelor calificative și determinanților prepoziționali, opunându-se determinativelor*. Vezi, de ex., în grupul nominal: toți acești elevi studioși din (ultima) clasă, atributele studioși și din clasă funcționează ca adjuncți, fiind determinanți suprimabili, iar determinativele toți și acești, al căror rol este de specificare cantitativă și de identificare a obiectului, nu intră în clasa adjuncților. G.P.D.
- sursa: DGSSL (1997)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjunct, adjunctăadjectiv
- 1. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. DEX '09 MDA2 DLRLC DNsinonime: secund
- Director adjunct. DLRLC
- Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. DLRLC
-
etimologie:
- Adjunkt DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
- adjunctus DEX '09 MDA2 DEX '98 DN