triton¹ sm [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 92 / A și: trit~ / Pl: ~i / E: lat triton, -onis, fr triton] 1 (Ant) Zeitate marină greacă, închipuită cu bust de om și cu coadă de pește. 2 (Pex) Statuie reprezentând tritonul (1). 3 (Lpl) Specii de amfibieni cu înfățișarea unor mormoloci de broască, având de obicei în lungul spatelui o creastă viu colorată (Triturus). 4 (Iht) Salamandră-de-apă (Triton montandoni). 5 (Lpl) Gen de moluște marine gasteropode.

triton² sm [At: M. D. ENC. / Pl: ~i / E: fr triton] (Fiz) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni.

triton³ sn [At: TIM. POPOVICI, D. M. / Pl: ~uri / E: it tritono, fr triton] (Muz) Interval melodic sau armonic de trei tonuri² (2).

Triton m. Mit. zeu marin jumătate pește.

Triton 1. Divinitate marină, fiul lui Poseidon și al Amphitritei. Lăcașul lui Triton se afla în fundul mării, printre ale cărei valuri înspumate zeul trecea adesea, dezlănțuind furtuni. 2. Denumire purtată de însoțitorii lui Poseidon. Tritonii alcătuiau cortegiul zeului mării și erau niște ființe fantastice cu înfățișări de oameni și cu partea de jos a trupului terminată în coadă de pește.