tit sn vz titlu

Tit, sfânt, apostol, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Pavel, pe care-l însoțește la Sinodul apostolic din Ierusalim din anii 49-50, precum și în alte misiuni apostolice. Este hirotonisit de Pavel episcop de Creta, fiind numit de acesta „adevărat fiu în credință” și „frate” (II, Cor. 2, 13). După Tradiție, Tit a propovăduit și în Dalmația. Bis. îl prăznuiește la 25 august. ◊ Epistola către Tit a sf. apostol Pavel v. epistolă.

TIT lat. Titus prenume roman < titus „porumbiel”, cf. și trac. Tit, cu multe derivate (An C III 486). 1. Tit (Met 138; -a, fam, act; -a f. (17 A I 38). 2. Tit/e, b, (Mar; Isp II¹); -ea (Mar; 17 A I 79); țig., b. (16 B I 13); f. (16 A II 220); 3. -escu (Ard); -ești s.; -eanu, act. 4. Titiĭa f. (Sd XI 61 și 71). 5. Titicul Cîrste (17 A III 182). 6. Titila s. și pren, (Vr); – olt (RI VI 263). 7. Titinul (Tec I). 8. Titiul (Isp III²). 9. Titoiu s. (Sd XXII); b. (17 B III 129); -oianu, Drăg, (16 B VI 138) și Tituoianul, Gh., olt (Sd VI 496). 10. Titul banul (Hurm XI); – oraș; -escu; -ești s. Titița b (Cat mold II).