tiron sm [At: VARLAAM, C. 425 / Pl: ~i / E: lat tiro, -onis] 1 (Înv) Soldat tânăr la roman. 2 (Pex) Începător într-o meserie.

Tiron v. Teodor Tiron.

TIRON (TEODOR-) lat. Tiro „recrut”. 1. Tiron luat ca pren. (17 A V 153) și ca nume de fam, în Moldova (16 A II 13 și IV 174; Tec I; Arh) etc. 2. Cu apoc,: Tirul, Vas. (Isp IV 1),

Teodor Tiron (†306 d. Hr.), sfânt martir, soldat roman în Legiunea din Pont. Nevoind să-și renege credința creștină pe care o propovăduia printre soldați, a fost martirizat în localitatea Amasia și ars de viu. Bis. îl sărbătorește la 17 februarie.