stambul¹ sn vz stamboală

stambul² sm vz stambol

Stambul n. numele turcesc al Constantinopolii: la Stambul în turnul mare POP.

Constantinopole f. vechiul Bizanțiu, numit de Turci Stambul, și de Slavi Țarigrad, cap. imperiului otoman, pe Marea de Marmara, la intrarea în Bosfor: 1.106.000 loc., întemeiată de Constantin pe la 330, ea fu ocupată de Turci, în 1453. ║ (Strâmtoarea de), numită în vechime Bosfor, canal de 30 km. care pune în comunicațiune Marea-Neagră cu Marea de Marmara.

Eski-Stambul n. V. Preslav.

Preslav (Eski Stambul) n. oraș în Bulgaria, lângă Șumla; de importanță strategică: 3009 loc.

+Stambul (oraș) (înv.) s. propriu n.

Stambul s. m. – Constantinopol. – Var. Mold. Istambul. Tc. Istambol < mgr. είς τήν πόλιν. – Der. stambul (var. stambol), s. m. (monedă turcească de aur, cîntărind 10,5 gr. de aur pur, cu valoare nominală de 5 piaștri); stamboală, s. f. (măsură de capacitate pentru solide, baniță), în loc de stambol – chilă, din tc. istambol kila (Șeineanu, II, 327).

STAMBUL, denumire dată în Ev. Med., în Țările Române, orașului Istanbul.

STAMBUL numele turc. al orașului Constantinopole, < gr. εἰς τήν πόλιν „la oraș”. 1. Stambol, Preda (Has). 2. + suf. turc -li: Stamboli, M. ș.a. (Cat gr I) și -u, N. (Sur VIII) „din Stambul”. 3. Ischistambol, Chiriță (Î Div) < tc. eski-St. „Stambulul vechi”.