Sever m. V. Septimiu și Alexandru.

Septimiu-Sever m. împărat roman, părintele lui Caracalla, bătu pe Parți, coprinse Babilonul, Seleucia, etc. (193-200).

SEVER și SEVERIN lat. Severus și Severinus < adj. severus. Sinaxarul ortodox conține trei nume Sever, doi Severin și trei Severian; aceste nume explică satisfăcător pe cele de mai jos, folosite în trecut și chiar astăzi, pentru locuri și persoane, spre a nu mai recurge la alte etimologii; în calendarul catolic este și Severinus din Noric, după care un rege ungur a botezat castrul Severin, construit la 1230-33. Greșita etim. lui D. Dan, după tribul slav Severi, și a lui Drăganu din sl. severŭ „vînt nordic” (Drăg p. 261 – 264). Forma calendaristică explică suficient toponimele iugoslave, ungurești și romînești; I. SEVER, 1. -a f. mold., sec. XV (Ștef). 2. Săveri, 1674 (Răc 24). 3. Actuale: Sever, -a, -ia (Paș). 4. + -an: Severani (16 A IV 250) sau Severeni s. (Ștef). II. SEVERIN, frecv. începînd din sec XVI. 1. – mar. (M mar); – mold. (Sd V 221); – cu soră-sa Dronța (16 A IV 196); – munt. (16 B II 304 și VI 26; 17 B II 69 și III 491; Puc; etc.); – Ivan (Sd XVI 217); – ard., 1726 (Paș, Ard); -olt., 1636 (Sd VII 5); Severin sat morlac (Mori 14) și -u fost s. lîngă T-viște (17 B III 112). 2. Seaverin clucer, 1719, mold. (Sd VII 339). 3 + -ca: Severinca f. sec. XVII (Tut 90). III. SEVERIAN. 1. Sevirian (Syn). 2. Severian diacon (Băl I); Severiian (17 A V 303); mon. (17 A III 187); pren. act. (Paș).

AXENTE SEVER, Ioan (1821-1906, n. Frîna, azi com. Axente Sever, jud. Sibiu), om politic român. Prof. la Blaj și București, participant la revoluția de la 1848-1849 din Țara Românească și din Transilvania, prefect în oastea lui Avram Iancu. Unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor transilvăneni.

SEPTIMIU SEVER (Lucius Septimius Severus), împărat roman (193-211), întemeietorul dinastiei Severilor. Proclamat împărat de legiunile din Iliria; în timpul războiului civil, i-a învins pe ceilalți pretendenți la tron (Didius Iulianus, Pescenius Niger și Clodius Albinus). În urma războiului împotriva parților (197-202) a creat prov. Mesopotamia. Sprijinit de jurisconsulții Papinian și Ulpian, a realizat o serie de reforme care au întărit autoritatea imperială.

Severin (Sever) Nume vechi la români, Severín și fem. Severína reproduc lat. Severinus, la origine un derivat cu sufixul -inus de la cognomenul Severus, cunoscut mai ales datorită Severilor – dinastie de împărați romani, întemeiată de Septimiu Sever. Semnificația cognomenului este aceeași cu a adj. severus, de la care s-a format, reprezentat la noi de neologismul sever. Severus, Severinus și Severianus (derivat tot de la Severus) pătrund în onomasticonul creștin și se răspîndesc în Europa prin cultul unor numeroși martiri și sfinți celebrați de biserică (mai interesant este un sfînt Severinus mort în anul 482, care a propovăduit credința creștină în fosta provincie romană Noricum – între Dunăre și Alpii Retici și Dolomitici – și este considerat patron al Austriei și Bavariei). Prezența acestor nume in onomastica noastră veche trebuie explicată diferențiat, în funcție de regiunile unde apar și chiar de purtători; dacă în Transilvania, Banat și, într-o anumită vreme, în unele părți ale Moldovei numele pot fi o urmare a influenței latino-catolice (deci vin din apus), în celelalte regiuni filiera este cea obișnuită, greco-slavă. Dintre cele trei nume calendaristice amintite Sever, Severin și Severian, doar al doilea s-a bucurat la noi de mai multă popularitate; atestat de la începutul sec. 16, acesta se menține și astăzi în uz ca prenume, alături de fem. Severina. • Fr. Sévère, Séverin, germ. Severin, it. Severo, Severino, Severiano, magh. Szever, Szeverin, bg., rus. Sever, Severin, Severina etc. ☐ Toponimul Severin (municipiul Drobeta Turnu-Severin, Banatul de Severin, comitatul Severin) pare să aibă la bază numele personal în discuție, dat inițial castrului construit în sec. 12.