RACIU un singular format din pl. raci de la subst. rac; pentru explicarea fonetică v. E. Petrovici (SL IV 77). 1. – fam., act. și t. (Mus); -l (Isp IV²; Puc). 2. Răciul (Sd XVI; Ur XXII 288); – Ap. (Isp V²; Sur; cf. Rîciu s., ard. 3. Răciul/ă fam., mold.; -ești s. (Dm; Ur XXII 157); -eni s. dispărut. 4. Răcilă, I. (Ștef); Răcilo, Ion, țig. (17 A V 19). 5. + -iște: Raciște, Ivan (16 A I 218) și Răciște 1523 (Sur I). 6. + -oc: Racioc, P., ard. 7. Racica, R., 1652 (Sd XIX 86).