FARMA – fărîmă subst. I. 1. Farma, Radu, 1450 (Rel) < fărmă. 2. Fărmuță, 1760 (BCI VII 28). 3. Fărîmeț, L. (17 B II 10); Fărmețescul, Preda, log. munt., 1763 zis și „Preda sin Ghioaca Fărmițescul” (BCI V 258) și chiar Preda Mețescul (ib.). 4. Cf. cu met. Frameș (Viciu 13). II. 1. Farama (Mar). 2. Făramița, D. (Cotr 56); Fărămiță, D., poate același (BCI V 194). 3. Fărămă, S. (Sd VI 144). 4. Fărămea (Băl I). 5. Fărîm, C., mold.; -ă (17 A II 19; Bîr IV; RI XXXI 178; 17 BI 282; Sd XVI etc.). 6. Fărîmet Leica (?) bucureștean (17 B II 10).