chera sfa [At: NEGRUZZI, S. IV, 526 / V: ~ama, ~amo, chiramo (pl ~mele) / E: gr ϰερά, cf chir, cherațiță] (Grc; totdeauna urmat de un nume propriu; iuz; mai ales în epoca fanariotă) 1 Cocoană. 2 (Îf chiramo) Doamna mea. corectat(ă)

CHERA < gr. mod. ϰερά, ϰύρα „doamnă”, v. V. Bogrea, (An C III 512-4) 1. Chera f. (Cat; Giur 264; P² f° 14); – preoteasa, 1649 (AO XVII 309); Chera-Duduca, îmbinarea a două nume cu sens identic, unul grecesc, altul turcesc, din romanul lui N. Filimon; cf. Keratamar, sora țarului Șișman. 2. Chera, ca n. masculin: – logofăt (Hur 48; 101, 128; AO XII 240); – Gardescul, olt. (Sd XV 305); – grecul (17 B I 204); – popa (17 B II 435). 3. Cherescu (Sd XVI) D. 1788 (M Put 101); Cherăști s. 4. Cheran. V. Chirin, Partea I.