cheĭá, V. chihaĭá.

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

CHEIA, stațiune climaterică și de odihnă, cu funcționare permanentă, în depr. omonimă, pe Teleajen, în raza com. Măneciu (jud. Prahova), la poalele M-ților Ciucaș, la 871 m alt. Climat de depr. submontană, tonic-stimulant, cu aer puternic ozonificat, cu veri răcoroase și ierni blînde. Biserica mănăstirii Cheia cu picturi murale executate de Gh. Tattarescu în 1837 și mănăstirea Suzana. Releu de televiziune prin satelit.