brut², ~ă a [At: MAIORESCU, CR. III, 160 / Pl: ~uri, ~e / E: fr brut] 1 Care se găsește în stare naturală Si: neprelucrat. 2 Care nu a fost încă transformat în produs finit Si: neprelucrat. 3 (D. greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul. 4 (D. venituri) Care a fost socotit împreună cu cheltuielile și impozitele aferente.

brut¹ s.n. (reg.) Pîine neagră. • pl. -e. /<germ. Brot.

brut², -ă adj. 1 (despre materii prime) Care se găsește în stare naturală, care nu a fost încă rafinat, care nu a fost încă transformat în produs finit; neprelucrat. Material organic pe care îl extrăgea din elemente brute ale naturii (IBR.). ◊ (adv.) Petrolul s-a vîndut brut. ◊ Alcool brut v. alcool. Produs brut v. produs. 2 (despre greutatea mărfurilor) Care este calculat împreună cu ambalajul. 3 (despre venituri, produse etc.) Din care nu au fost scăzute cheltuielile de producție, impozitele, pierderile sau alte scăzăminte aferente. Salariu brut. ◊ Produs intern brut v. produs. Produs național brut v. produs. 4 Fig. (despre persoane, caractere etc.) Care este brutal, care este lipsit de finețe; grosolan. Un om brut. • pl. -bruți, -te. /<fr. brut, it. brutto, bruto; cf. lat. brūtus, -a, -um.

BRUT. 1. Italianul Bartolomeo Brutti, postelnicul Iui Petru Șchiopul (16 A IV; Isp I¹), nume imitat, in secolul următor; Pătrașco, fiul lui Brut, 1617 (17 A IV 122); prenume: Brut, frate cu Miron și Gheorghe 1668 (Isp III² p. 4); Brut, Toma, staroste (17 A I 104); Bruta al Brutei (17 B II 241); cf. și subst. regional brut „pîine neagră”.