BRAȘ,-OV, circulă de timpuriu ca nume de persoană din care s-au format toponime, trei în Ardeal, în afară de vestitul oraș Brașov și altele la sud-est de Carpați, între care satul Brașov, muntean (17 B II sau III; Brașouți s. (Dm; Mih 9). Drăganu îl derivă din antrop. slav Бpaшъ < sl. бpaтъ „frate” (după Weigand) + suf. -ov. Coincidență: trac. Brases într-o inscripție la Apulum (An C III). 1. Brașul (Rad vol. 82 p. 128) vlah din Serbia. 2. Brașov, boier, 1582 (Giur; – b. (16 B IV 223); – cu soția Mănușca din Zeletin, r. Teleajen (16 B V 88); – fiul lui Costea (17 B III 37); – cel Mic, diiac (17 B IY 426); Brașovu, moș., munt., din satul Bărbulețu (RI XI 224); – fam. de moșneni din Filipeștii de Pădure.