BORCE < tc.-cuman Borča; frecv. n. de fam. mold. 1. Borce (Isp I¹; Băl I); -a, 1420 (Dm; Ștef; Giur 245); -a, ard., 1417 (Paș); Borcea t, brațul Dunării și pren., act., ard. (Paș); Borc/escu (Puc); -ești (Sd XVI); Borcilă mold. (ib.; Arh); – N., olt. (BCI XII 166). 2. Borciul, comis (Sur XIX). 3. Cu alte sufixe: Borcină, Chifan (Isp V¹); Borciun, olt. (Sd XI 263). Miron Costin transcrie magh. Barcsay prin Borcea (!).