benga s.m. invar. (fam.; mai ales în imprecații) Diavol. • Expr. A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. • și zbenga s.m. invar. /<țig. benga „țigan”.

benga, s.m., art. (reg.) Drac, diavol. ■ (onom.) Benga, nume de familie în jud. Maram. – Din țig. beng, benga „drac” (DER, DEX, MDA).

BENGA subst. < țig. beng „diavol”. 1. – (Cat; 16 B V 55; Paș; Gorj). 2. Bengea Toader din Telega (Acte Sc); Beng/escu; -ești s.; Bengulescu, act. 3. Asemănătoare: Benghea (17 B I 71, II 307) și Benghești neam brașovean (BCI XII 88); Beanghea ard. (Sd X) sau < subst. benghiu 4. + suf. turc -li: Bengliu.