bei s.m. 1 Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. ♦ Persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. A dormi ca un bei v. dormi. 2 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. ♦ Persoană care avea acest titlu. 3 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Titlu dat de turci domnilor din Țările Române. ♦ Persoană care avea acest titlu. 4 (în sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. ♦ Persoană care avea acest titlu. • pl. bei. /<tc. bey.

BEI subst. < tc. bey sau beg, vechiu titlu princiar la turci. 1. Beiu, St., (act.); -lescu. 2. Beia b. (17 B IV 120). 3. Cf. Beina (VM). 4. Din blg. Бeикo, derivat din tc. bey, (Weig): Beicu, E., act.; Beica t; Beicea vecin (17 B IV 511).

Ulu-beĭ, v. Hulubei.