țâu² sm [At: ALIL 1983-1984, 501 / Pl: țâi / E: ns cf țăgui] (Reg) Ied sălbatic.

țâu¹ i, sn vz țiu²

țâu³ sn vz țaig¹

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

țaic² sn vz țaig¹

țaică³ sf vz țaig¹

țaie¹ sf vz țaig¹

țaig¹ sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 96 / V: țaic sn, țaică, țaie (Pl: țaie, țăi) sf, țâu sn / E: săs Zaich (ger Zeug)] 1 (Reg) Țesătură deasă, subțire și rezistentă, din care se fac de obicei haine de lucru. 2-3 (Mun; Olt; îf taie, țâu) Obiect de îmbrăcăminte sau de rufărie (de calitate inferioară) (ori vechi, uzat și rupt) Si: buleandră (1), zdreanță. 4-5 Haină subțire (și uzată). 6 Haină scurtă și strâmtă. 7 (Reg; îf țaică) Cămașă subțire. 8 (Lpl; îf țaie) Țoale Vz țol (12). 9 Fel de îmbrăcăminte caracteristic locuitorilor unor anumite regiuni, unor anumite categorii sociale. 10 Veșminte.

țif sn vz țiu³

țifă¹ sf vz țiu³

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

țiu² [At: (sec. XVII) ROSETTI, B. 59 / V: (reg) țâu / Pl: (6) ~ri / E: fo] 1 i (Și cu vocalele „u”, „i” prelungite) Cuvânt care redă un sunet prelung și ascuțit, cu rezonanță metalică. 2 i (Cu „u” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs în interiorul unei cavități prin pătrunderea puternică a unui curent de aer. 3 i (Îf țâu) Sunet produs în interiorul urechii, spontan sau printr-o lovitură de palmă. 4 i (Și cu „u” prelungit; are) Cuvânt care imită strigătul unor păsări. 5 i (Buc) Cuvânt care redă un strigăt de durere Si: chiu (1). 6 sn (Reg) Clopot la gâtul animalelor.

țivi¹ ssp vz țiu³ corectat(ă)

❍ȚIU, ȚÎU (pl. țiuri, țîuri) sn. 🔧 1 Un fel de secure mică ¶ 2 Ban. Daltă de fier (LIUB.).

ȚÎU¹ 👉 ȚIU.

ȚÎU² (pl. țîuri) sn. Băn. 🐑 Clopotul cu sunet subțire de la gîtul berbecului.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

ȚIU¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248.

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

ȚIU interj. 1) (se folosește pentru a reda un sunet ascuțit și prelung cu rezonanță metalică). 2) (se folosește pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.

țiu²/țiu-țiu interj. [pron. țiŭ/țiŭțiŭ]

țiu¹ (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

țiu-țiu v. țiu²

țiu¹/țiu-țiu interj.

țiu² (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

țiu-țiu v. țiu¹

țiu s. n. [pron. țiu], art. țiul; pl. țiuri

țiu interj. – Imită zgomotul vibrației sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. țîu, și der. Creație expresivă, cf. fiu. – Der. țiu, s. n. (secure mică; daltă); țiui, vb. (a șuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chițăi șoarecii”; țiuitură, s. f. (fluierat, șuierat); țiuit, s. n. (șuierat); țiuitoare, s. f. (hîrîitoare, huruitoare); țîu, s. n. (Banat, talangă).

țiu, țiuri s. n. gură.

ȚIU s. v. târnăcop.

țiu s. v. TÎRNĂCOP.

țâu, țâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

țaig s.n. (reg.) 1. țesătură rezistentă. 2. buleandră, zdreanță. 3. haină scurtă, uzată.