ȚÂRÂITA s. f. art. (în loc. adv.) Cu țârâita = puțin câte puțin. – Din țârâi².

ȚÂRÂITA s. f. art. (În loc. adv.) Cu țârâita = (puțin) câte puțin. – Din țârâi².

țărăit sn vz țârâit

țârăit sn vz țârâit¹

țârâit², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~iți, ~e / E: țârâi¹] 1-2 a, av Cu întreruperi Si: discontinuu (1). 3 av (D. modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță. 4 a (Reg; d. mămăligă) Care se face lăsând să cadă câte puțină făină din mână în timp ce cu cealaltă mână se amestecă cu făcălețul.

țârâit¹ sn [At: CONTEMP, V₁ , 239 / V: ~ă sf, (reg) ~răit, țiriit, țărăit / Pl: -uri / E: țârâi¹] 1-9 Țârâire (1-9). 10 (Îlav) Cu ~a Puțin câte puțin.

țârâită sf vz țârâit¹

țiriit sn vz țârâit¹

ȚÎRÎIT, ȚIRIIT sbst. Faptul de a țîrîi²: țîrîitul lăcustelor îi sfredelea urechile (S.-ALD.); despre păsări: prin adierile lui moi de răcoare, tresărea din cînd în cînd țîrîitul unei paseri (SAD.); pr. ext.: țîriitul clopoțelului de la o bicicletă militară (IRG.); despre sunetele ascuțite ale vioarei: de sus... venea o larmă nedeslușită în care se deosebea un țîrîit de strune (SAD.).

ȚÎRÎITĂ sf. Cu țîrîita loc. adv. Puțin cîte puțin, cîte puțin deodată, picătură cu picătură: simbria o scotea Duminecile cu țîrîita (RET.); de la o vreme, începu să răsufle cu greu și să mănînce cu țîrîita (SLV.); în sfera conștiinței lui nu poți introduce decît cu țîrîita o anumită provizie intelectuală (VLAH.); aduni cu țîrîita și împarți cu nemiluita (ZNN.) [țîrîi¹].

ȚÎRÎIT² s. n. Faptul de a țîrîi¹; sunetul, zgomotul produs prin această acțiune. 1. v. țîrîi (1). Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. 2. v. țîrîi (2). În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. 3. v. țîrîi (3). Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. 4. v. țîrîi (4). Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125.

ȚÎRÎITA s. f. art. (Numai în loc. adv.) Cu țîrîita = (puțin) cîte puțin, cu încetul. Salariul ni se dă ca vai de lume, cu țîrîita, dar brutarul nu ne dă pîinea pe datorie. PAS, Z. IV 152.

ȚÂRÂIT ~uri n. 1) v. a ȚÂRÂI¹. ◊ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi

țărăit n. sbârnăitul greierilor.

țărăit adv. cu țărăita, puțin câte puțin: a plăti cu țărăita. [V. țărăì].

țîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a țîrîi: țîrîitu greĭerilor.

țârâita (cu ~) loc. adv.

!țârâita (cu ~) loc. adv.

țârâita s. f. art.

țârâit² s. n., pl. țârâituri

țârâit² s. n., pl. țârâituri

țârâit s. n., pl. țârâituri

ȚÂRÂIT s. țârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)

ȚÎRÎIT s. țîrîitură, zbîrnîit. (~ soneriei.)

țârâít, țârâituri, (țârăit), s.n. 1. Ploaie măruntă. 2. Zgomot strident. – Din țârâi.