țâc³ i vz țigă¹

țâc² i, sn vz țic¹

țâc⁴ sn vz țic³

țâc⁵ sn vz țic⁴

țăgă i vz țigă¹

țâcă² sf vz țic³

țâcă¹ sf vz țic¹

țe^2[1] i vz țigă¹

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țic³ [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic¹] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic¹. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic⁴ sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) țigă sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țica i vz țigă¹

țică³ sf vz țic¹

țică¹ i vz țigă¹

țig i vz țic¹

țiga i vz țigă¹

țigă¹ i [At: CHEST. V, 77/25 / V: țăgă, țâc, țe, țica, țică, țiga, țighe, țighi, țogă / E: ger Ziege „capră”] (Reg; are, în combinație cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se mână caprele și oile. 2 Se cheamă caprele și oile. 3 Se alungă caprele și oile.

țigă² sf vz țic⁴

țighe i vz țigă¹

țighi i vz țigă¹

țogă i vz țigă¹

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.