ȚUMBURUȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Pl. și: țumburușuri. – Var.: țâmburuș s. n.] – Et. nec.

țumburuș sn vz țâmburuș

ȚUMBURUȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Var.: țâmburuș s. n.] – Et. nec.

ȚUMBURUȘ, tumburușuri, s. n. Țîmburuc. – Variantă: țimburuș s. n.

ȚUMBURUȘ ~e n. Mică proeminență, de obicei rotundă, la un obiect. [Pl. și țumburușuri] /cf. sâmbure

țâmbuluș sn vz țâmburuș

țâmburuș sn [At: POLIZU / V: țum~, (reg) ~uluș (Pl: ~ulușe) / Pl: ~uri, ~e sn, ~i sm / E: ns cf sâmbure] 1-2 Țâmburuc (1-2). 3 (Olt; Trs) Uvulă. 4 (Reg; îf țumburuș) Lovitură dată cu degetul Si: bobârnac (1), (reg) țumburel.

ȚIMBURUȘ s. n. v. țumburuș.

țumburúc (Mold.), țumburúș și țîmburúș (Munt.) n., pl. e și urĭ (d. zimberesc, ca țuluc d. zuluf). Gămălie (proeminență) de care să poțĭ apuca, ca la manivela rîșnițeĭ de cafea. – Și țîmpurug (Dor.).

!țumburuș s. n., pl. țumburușe

țumburuș s. n., pl. țumburușe/țumburușuri

țumburuș s. n., pl. țumburușe/țumburușuri

țumburuș, pl. țumburușe

țîmburuș (-șe), s. n. – 1. Zîmboc, limbă de cataramă. – 2. Resort, cheie de la un resort. – Var. țîmburuc, țimburuș, țimburuc, țumburuc, înv. zimberec. Mr. zimbireche. Tc. zemberek (Șeineanu, II, 390), cf. ngr. ζεμπερέϰι, bg. zimbireche, bg. zembelek.

ȚÂMBURUȘ s. țâmburuc.

ȚÎMBURUȘ s. țîmburuc.