țuiac [At: KLEIN, D. 443 / V: ~ag, ții~, țâi~ sn, țuțui~, țăvac, țânac sm / Pl: ~ieci sm, ~iece sn / E: mg dal cüvek] 1 sm (Reg) Par¹ scurt. 2 sm (Trs) Fiecare dintre stâlpii de susținere de la cele patru colțuri ale caselor țărănești. 3 sm (Trs) Par¹ ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești. 4 sm Fiecare dintre bucățile mici de leaț, ascuțite la un capăt, care se fixează la streașină pentru a susține paiele de pe acoperiș. 5 sn (Mol) Par¹ cu vârful ascuțit, de fier, întrebuințat la încetinirea coborârii plutelor, la acostarea sau la priponirea lor de mal. 6 sm (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se sprijină perna morii. 7 sm (Reg) Unealtă cu care se găurește fierul.

țăvac sm vz țuiac

țâiac sn vz țuiac

țânac sm vz țuiac

țiiac sn vz țuiac

țuiag sn vz țuiac

țuțuiac sm vz țuiac

țîĭác n., pl. ĭece (d. țiŭ 1, țîŭ). Siret. Par ascuțit la un capăt și legat de o șprangă pe care plutașu îl înfige în mal, pe care țĭĭacu îl rîmă ca un rît încetinind mersu pluteĭ pînă ce poate fi priponită.

țuiac, țuiaci, s.n. 1. par scurt, țăruș. 2. stâlp de susținere. 3. unealtă de găurit fierul.