țifrășag sn [At: BÂRLEA, L. P. M. I, 13 / V: ~riș~ / Pl: ~uri / E: mg cifraság] (Trs; Mar) 1 Ornament, constând mai ales din crestături în lemn. 2 (Lpl) Nazuri. 3 (Îf țifrișag) Mândrie.

țifrișag sn vz țifrășag

țifrășag, țifrășaguri, s.n. (reg.) 1. podoabă, ornament. 2. mofturi, fasoane. 3. mândrie.

țifrășág, țifrășaguri, s.n. (reg.) 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu' fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc, 1998). (Trans., Maram.). – Din magh. cifraság „ornament” (MDA).

țifrășag, țifrășaguri, s.n. – (reg.) 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu’ fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc, 1998). (Trans., Maram.). – Din magh. cifraság „ornament” (MDA).

țifrășag, -uri, s.n. – 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu’ fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc 1998). Termen atestat în Transilvania și Maramureș. – Din magh. cifraság „ornament” (MDA).