ȚICLINC s. n. v. țiglină.

țiclinc sn vz țiglină

ȚICLINC s. n. v. țicling.

ȚICLINC, țiclincuri, s. n. Lamă de oțel cu mîner, folosită la curățirea parchetelor prin răzuire; răzuitor.

ȚICLING s. n. v. țiglină.

ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclinc, țicling s. n.] – Din germ. Ziehklinge.

țiclin sn vz țiglină

țiglin sn vz țiglină

țiglină sf [At: TDRG / V: țiclinc (Pl: țiclincuri), țicling^[1] (Pl: țiclinguri), țiclin, ~ng, (reg) țiglin, țihling, țitling sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ger Ziehklinge] 1 Unealtă constituită dintr-o lamă de oțel foarte ascuțită, folosită la șlefuirea pieselor de metal, de lemn sau de materiale plastice Si: răzuitoare. 2 (Reg; îf țitling) Unealtă cu care se rad doagele murdare ale butoaielor Si: gripcă (2).

țigling^[1] sn vz țiglină

țihling sn vz țiglină

țitling sn vz țiglină

ȚIGLINĂ (pl. -ne) sf. 🛞 Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchiile tăioase, întrebuințată de tîmplari și de parchetari pentru a răzui sau a netezi lemnul ( 🖼 5133) [germ. Ziehklinge].

ȚICLING, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclinc s. n., țiglină s. f.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚIGLINĂ s. f. v. țicling.

ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.

ȚICLING ~uri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, prevăzută cu mâner, folosită la răzuitul parchetului; rașchetă. /<germ. Ziehklinge

țicling (desp. ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

țiglină (desp. ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

!țicling (ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

!țiglină (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

țicling s. n. (sil. -cling) /țiglină s. f. (sil. -gli-), pl. n. țiclinguri/f. țigline

țiglină v. țicling

țiglină (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).