țepeligă¹ sf [At: PASCU, S. 249 / V: țapal~, țapl~, ~pl~ (Pl și: ~ige) ~plică, țopl~, țipil~^[1], țipl~, țipirigă / Pl: ~igi / E: țeapă + -ăligă] 1-2 (Ban; Olt) Bucată (mică) despicată dintr-un lemn sau dintr-o scândură, de obicei ascuțită la un capăt Si: țandără (1). 3 (Reg) Țeapă care intră sub piele sau sub unghie. 4 (Olt; Mun) Frigare de lemn Si: (reg) țepușă (13). 5 (Olt) Par¹ ascuțit cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 6 (Ban; Olt) Bucată dintr-un trunchi de copac având lungimea de un metru, care servește ca lemn de foc. 7 (Olt; Trs; mpl) Vreascuri cu care se aprinde focul. 8 (Reg) Rangă de fier, cu vârful lat, întrebuințată la săparea gropilor pentru stâlpii de telegraf. 9 (Dob; îf țapaligă) Unealtă de pescuit formată dintr-o prăjină de 5-8 m de care se leagă o sfoară cu 10-15 cârlige de undiță și o greutate care le coboară spre fundul apei. 10 (Reg) Una dintre cele două pârghii ale joagărului care servește la punerea în mișcare a acestuia. 11 (Trs; Olt) Bucată despicată dintr-un lemn, cu care se curăță fierul plugului de pământ Si: otic. 12 (Reg) Bucată de lemn, de forma unui cuțit, care se întrebuințează la desfacerea pănușilor de pe știuletele de porumb. 13 (Olt; îf țepligă) Țeapă (18) (la cereale). 14 (Reg) Țeapă (20). 15 (Mun; îf țipiligă) Parte a tulpinii unei plante rămasă în pământ după ce aceasta a fost tăiată.

țepeligă^2[1] sf vz săpăligă

SĂPĂLIGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

săpăligă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~pel~, ~pul~ / Pl: ~igi, (rar) ~ige / E: sapă¹ + -ăligă] 1 Sapă¹ (1) mică Si: (pop) sapă¹ (2), (reg) ogărătoare, săpălică, săpălie, săpălucă, săpelă, săpiță (2), săpoaică, săpoichiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină. 2 (Spc) Unealtă asemănătoare cu o sapă¹ (1), cu lamă mai mică, oblongă, având adesea la partea opusă lamei unul sau mai mulți colți, folosită în lucrări de grădinărie și în legumicultură Si: săpiță (2), săpălugă, săpoi (2). 3 Cazma.

săpelică^[1] sf vz săpăligă

săpeligă sf vz săpăligă

săpelugă^[1] sf vz săpăligă

săpuligă sf vz săpăligă

țapaligă sf vz țepeligă¹

țapligă sf vz țepeligă¹

țeplică sf vz țepeligă¹

țepligă sf vz țepeligă¹

țipilică^[1] sf vz țepeligă¹

țipirigă sf vz țepeligă¹

țipligă sf vz țepeligă¹

țopligă sf vz țepeligă¹

SĂPĂLIGĂ, săpăligi, s. f. Sapă¹ mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultură; săpălugă. [Pl. și: săpălige] – Sapă¹ + suf. -ăligă.

SĂPĂLIGĂ, săpăligi și săpălige, s. f. Sapă mică, lunguiață, avînd doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în horticultură. Am scormonit cu săpăligile după rădăcini. STANCU, D. 99. Cînd a crescut (macul)... se începe prășitul prin mici săpălige. La TDRG.

SĂPĂLIGĂ ~gi f. Sapă mică, lunguiață (având în partea opusă a tăișului doi sau trei colți); sapă de plivit; sapă de grădină.[G.-D. sapăligii] /sapă + suf. ~ăligă

săpăligă f. sapă lunguiață: cu săpăliga de aur săpatu-te-am ISP.

săpălígă, săpălúgă și săpălúcă f., pl. ĭ (d. sapă cu sufixu -ligă ca’n mămă-ligă, țăp-ligă, vroti-lică). Sapă mică cu botu ca o lopățică și cu doĭ colțĭ lungĭ în partea opusă. – Și calistire și chircă. V. hîrleț.

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

săpăligă s. f., g.-d. art. săpăligii; pl. săpăligi

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, săpălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)

SĂPĂLIGĂ s. 1. săpușoară, (reg.) săpuță. (O sapă mică sau ~.) 2. (AGRIC.) (reg.) sapă, săpălică, săpălucă, sapălugă, săpiță, săpucă, săpuliță, săpușoară, săpuță, scrapină, (Bucov. și Maram.) șpițac. (~ se folosește în legumicultură.)

țepeligă, țepeligi, s.f. (reg.) așchie, țandără, țeapă; ghimpe (la plante).