șuietură¹ sf [At: CIHAC II, 396 / V: (reg) suit~, șâit~, ~it~ / Pl: ~ri / E: ns cf șui⁸, șuiat] (Reg) Șui⁸ (3).

șuietură² sf [At: BARCIANU / Pl: ~ri / E: ns cf șuiet¹] (Reg; rar) Șopot¹ (5).

șuietură f. șuiet prelungit.

șuietură f. tăietură în lungul urechii (la oi). [V. șuiu].

șuĭetúră f., pl. ĭ (d. șuĭat). Vest. Retezătură pĭezișă făcută la vîrfu urechiiĭ uneĭ vite ca s’o recunoștĭ.

suitură² sf vz șuietură¹

șâitură sf vz șuietură¹

șuitură sf vz șuietură¹

șuietură¹, șuieturi, s.f. (reg.) susur prelungit; șuiet.

șuietură², șuieturi, s.f. (reg.) tăietură în lungul urechii la oi; semn de recunoaștere la oi și vite, făcut la urechea acestora.