șuieret sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/72 / Pl: ~e / E: șuiera + -et] (Îvr) Șuierătură (8).

șuier, ~ă [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) șoi~, ~ir sn / Pl: ~e / E: pvb șuiera] 1-4 sn Șuierătură (8-11). 5 sn (Olt; Mun) Fluier din metal sau din coajă de salcie. 6 sf (Reg) Nai.

1) șúĭer n., pl. e (d. a șuĭera). Acțiunea de a șuĭera (vorbind de vînt și gloanțe). – La Dos. șúĭeret.

șuieret, șuierete, s.n. (înv.) șuierătură.